Relație sănătoasă: 10 indicii care îți dovedesc că ești în relația potrivită!

relație sănătoasă

Relație sănătoasă este acea legătură care NU este relație toxică, nu-i așa?! 😀 Mi se pare absolut normal, ce e bine nu e rău și invers… Dar cum îți poți da seama încă de la bun început că te afli în relația potrivită ție?! Cum știi că ai găsit omul potrivit?! Cum îți dai seama că el este sănătos mintal și emoțional?! Cum afli dacă este disponibil emoțional? Ei bine, trebuie să fii atent/ă la indiciile pe care partenerul ți le dă și la semnalele de alarmă pe care le primești din interiorul tău. Orice vorbă sau acțiune a lui / ei activează câte ceva în tine. Lucrurile activate pot fi bune sau rele, iar cheia este aceea de a le asculta cu mare atenție și de a lua măsuri încă din fașă.

Ești înzestrat/ă cu niște radare inteligente. Ascultă-le și dă-le crezare! Sistemul de detectare pe care îl ai în centrul ființei tale nu se înșală niciodată. Detectorul tău de nereguli interior este mult mai inteligent decât propria ta rațiune. Când mintea îți spune: hai că poate nu va fi așa rău, detectorul de nereguli activează mecanismele de apărare care te vor îndemna să FUGI! Să fugi cât te țin picioarele și plămânii! Dar, nu-i așa, de câte ori ai ales să stai pe loc, să nu faci nimic, să rabzi și să înghiți?!

Când radarele se activează vei avea o strângere de inimă, vei simți lucruri inconfortabile, te vei simți nesigur/ă, te vei frământa, vei fi preponderent nefericit/ă, te vei simți insuficient/ă și… vei ajunge să trăiești într-o frică constantă, înăbușindu-ți sinele de dragul partenerului care este departe de a fi potrivit. În astfel de momente trebuie să iei măsuri și decizii în favoarea ta! Dar în acest articol nu vom vorbi despre indiciile unei relații toxice, ci despre indiciile care îți dovedesc că te afli în relația potrivită, adică într-o relație sănătoasă!

Iată care sunt cele 10 indicii care îți dovesc că te afli într-o relație sănătoasă:

Ești tu însuți / însăți!

Nu simți nevoia să te prefaci pentru a fi pe placul celuilalt. Nu trebuie să minți, să ascunzi sau să te porți altfel decât te manifești în mod normal.

Te simți liber/ă!

Nu te simți constrâns/ă în niciun fel. Totul este firesc și se desfășoară de la sine. Ai libertatea de a vorbi și de a te manifesta exact așa cum simți, fără teama că ai putea speria sau supăra!

Te simți în largul tău!

În prezența persoanei potrivite ție orice complex, nesiguranță sau frică se dizolvă.

Te simți în siguranță și liniștit/ă!

Acest lucru se întâmplă deoarece, deși nu rostește asta direct, partenerul potrivit ție îți asigură ziua de mâine. Relația curge atât de firesc și de frumos încât nu există niciun motiv pentru care să nu dureze pe termen lung și foarte lung.

Te bucuri de spațiu personal în continuare!

O relație sănătoasă nu se bazează pe posesiune și acaparare, nici fizică și nici emoțională. Încă ai timp pentru prietenii tăi și pentru acele activități individuale, dar atât de importante pentru tine. A fi cu cineva nu înseamnă a-i dedica tot timpul. A respecta spațiul personal și timpul cuiva înseamnă să fii într-o relație potrivită.

Îți poți manifesta iubirea și afecțiunea!

Într-o relație sănătoasă nu trebuie să aștepți momentul potrivit pentru a-l săruta sau pentru a-i spune te iubesc. O faci oricând și oriunde pentru că nu există rușine sau frică.

Nu te plictisești și nu simți nevoia să evadezi dintr-o relație sănătoasă!

Timpul petrecut împreună este întotdeauna frumos. Activitățile în cuplu sunt minunate și amuzante. Chiar și atunci când nu aveți ce face tot veți găsi o activitate în doi care să vă facă plăcere. Aveți ce vorbi chiar și atunci când nu exită lucruri importante de povestit. Momentele voastre de tăcere înseamnă liniște, calm și confort, nicidecum plictiseală. Nu stați pe telefoane, nu evitați contactul vizual, nu simțiți nevoia să fiți în altă parte.

Te simți fericit/ă, pozitiv/ă și puternic/ă!

Pentru că iubirea te face o persoană puternică și motivată. Când iubirea este împărtășită, dorința firească este aceea de a evolua, de a crește și de a deveni cea mai bună variantă a ta, atât pe plan personal și în relație, cât și profesional. Iubirea ne face întotdeauna mai buni, mai frumoși și de succes!

Nevoia de control se risipește într-o relație sănătoasă!

Având o relație sănătoasă cu o persoană potrivită ție, mania de a controla lucrurile, posesivitatea și gelozia se dizolvă. Nu vei mai simți nevoia să îi umbli prin buzunare, să îi verifici telefonul sau conturile de socializare pentru că vei ști că nu ai niciun motiv să fii suspicios/oasă! Suspiciunile și fricile se risipesc! Relația sănătoasă înseamnă siguranță și încredere!

Te vezi îmbătrânind alături de partenerul tău / partenera ta!

Chiar dacă îți iubești libertatea și nu te vezi căsătorindu-te și având o mulțime de copii, atunci când cunoști persoana potrivită și îți imaginezi că poți îmbătrâni alături de ea, căsătoria și ideea de a fi părinte nu îți vor mai părea atât de nepotrivite sau imposibile ție. Poate că în continuare vei dori să nu te căsătorești cu acte, poate că vei rămâne împotriva acestei formalități, însă automat vei dori să locuiești împreună cu persoana favorită ție și din iubirea voastră să se nască cel puțin un copil sănătos, frumos și fericit.

Atunci când simți exact opusul a ceea ce am scris mai sus, când indiciile unei relații sănătoase sunt contrare a tot ceea ce ai citit în acest articol, atunci nu te afli în relația potrivită.

Deschide ochii, ține cont de indicii și ascultă-ți semnalele de alarmă! Învață să ai principii, valori și standarde, fără ele riști să repeți același tipar al relațiilor nefericite!

Despre principii, valori și standarde vom vorbi într-un articol viitor! Acestea sunt, de asemenea, caracteristici importante într-o relație sănătoasă!

Mult succes!

– II – 

Accesează link-urile Sfaturi Motivaționale BuzăuDezvoltare Personală Buzău sau Consiliere Psihologică Buzău pentru mai multe articole interesante!

5 1 vote
Article Rating

Alătură-te grupului Vocea Creatoare

Dezvoltare personală Buzău

Vino la întâlnirile motivaționale și vei învăța să devii un om asumat, responsabil, determinat, puternic și fericit! Preia ACUM responsabilitatea pentru viața ta, sănătatea ta, succesul tău financiar, sentimentele și relațiile tale! Fă primul pas spre SCHIMBARE! Schimbarea începe cu TINE!

AFLĂ MAI MULT

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments